„Unele state membre iau în considerare posibilitatea rechemării proprilor diplomaților și/ori să-i expulzeze pe cei ruși”, a declarat diplomatul în marja întâlnirii Consiliului European.
Potrivit acestuia, „mai puțin de jumătate din țările membre UE sunt pregătite să-și asume astfel de măsuri”, inclusiv Polonia, Franța și cele trei state baltice.
Uniunea Europeană a decis să-și recheme ambasadorul de la Moscova pentru „consultări”, după ce liderii Blocului comunitar s-au declarat de acord cu evaluarea Londrei că Rusia este „cel mai probabil” responsabilă pentru atacul neurotoxic ce l-a vizat pe un fost spion rus aflat în Marea Britanie.
Administrația Vladimir Putin a exprimat regret că Uniunea Europeană a preferat solidaritatea cu Guvernul de la Londra în defavoarea obiectivității, în cazul atacului neurotoxic.